PRIMĂRIA DRĂGUŞENI
Site-ul oficial al comunei Drăguşeni , judeţul Botoşani
Bun venit

Între satele vechi situate în Câmpia Moldovei din N- estul Judeţului Botoşani se numărăr şi Drăguşenii. Aşezarea, sub apectele ei de viaţă, este strâns legată de mediul înconjurătăr, fapt ce explică statornicia loicuitorilor, de cel puţin 500 de ani, pe valea pârâului Podriga(în vechime Podraga), afluent al Başeului. Călătorul care vine spre Săveni din şoseaua dinspre Botoşani sau de la gara Ungureni, ajuns în Dealul Săvenilor, poate zări, privind spre N – NV, satul Podriga şi puţin mai departe, Drăguşenii ivindu-se dintre culmile domoale ca dintre valurile unei mări solidificate de o uriaşă forţă supranaturală. Mai departe, învăluite într-o ceaţă slab – albăstrie, se văd alte culmi de aceeaşi înălţime, mărginite de bănuite văi, pe unde scurg de milenii Başeul şi Podriga ce-şi dau întâlnire la porţiele Săvenilor. Comuna Drăguşeni, situată la 44 km de muniucipiul Botoşani şi la 9 km de oraşul Săveni, ocupă astăzi, împreună cu satele componente(Drăguşeni, Podriga şi Sarata) o suprafaţă de 5893 ha, pe coordonatele 48 0 5, latitudine nordică şi 260 51 longitudine estică. Teritoriul Drăguşenilor, cuprins între Valea Podrigii spre nord – vest şi Valea Bodesei spre nord – est, se menţine între aceleaşi limite şi aceeaşi vecini dintru începuturile sale până astăzi. [Mai mult...]

Apariţii în presâ
Primaria Draguseni s-a organizat si ajuta cu pachete si masa calda zilnica pe batranii comunei!

Am hotarat in Comitetul de Situatii de Urgenta sa ajutam pe cei care nu se poat deplasa si pe cei care nu au posibilitati. La nivelul comunei am identificat in jur de 250 de persoane. 50 vor primi zilnic cate o masa calda si toti vor primi ... [Mai mult...]

Premiera in Botosani: 200 de scolari vor primi hrana calda in Draguseni

Peste 200 de copii vor beneficia de hrana calda la scoala sau la gradinita in comuna Draguseni. Efortul financiar apartine primariei si este de 250.000 de lei pe an. Prima masa  calda pentru copii va fi servita pe 1 martie.

Primarul Eugen Nechita spune c ... [Mai mult...]

Investitii de 3,3 milioane lei intr-o comuna din Botosani

Comuna Draguseni a primit finantari de 3,3 milioane lei pentru trei proiecte. Primarul Eugen Nechita a semnat contractele de finantare pentru constructia a doua poduri, dar si reabilitarea unei g ... [Mai mult...]

DISPOZITII ALE PRIMARULUI
DISPOZITIA 1 - EXONERARE DE LA PLATA UNOR SUME
DISPOZITIA 2 - DEFICIT BUGETAR 2019
DISPOZITIA 3 - CONVOCARE CL SEDINTA EXTRAORDINARA 13 IANUARIE
DISPOZITIA 21 - CONVOCARE CL SEDINTA ORDINARA FEBRUARIE
DISPOZITIA 131 - STABILIRE LOCURI SPECIALE PENTRU AFISAJ ELECTORAL ALEGERI LOCALE 2020
DISPOZITIA 139 din 03.09.2020 PRIVIND SCHIMBAREA SEDIULUI SECTIEI DE VOTARE 235 DRAGUSENI
FISA TEHNICA SCHIMBARE SECTIE DE VOTARE ANEXA LA DISPOZITIA NR. 139
DISPOZITIA NR.55/09.04.2024 STABILIRE LOCURI SPECIALE PENTRU AFISAJ ELECTORAL ALEGERI 2024
DISPOZITIA NR.69/10.05.2024 NUMEROTAREA SI DELIMITAREA SECTIILOR DE VOTARE 2024
DISPOZITIA NR.127/14.07.2025 dELEGAREA ATRIBUTIEI DE ACHIZITII PUBLICE
DISPOZITIA 128/14.07.2025 APROBAREA PROCEDURILOR OPERATIONALE ELABORATE LA NIELUL UAT
DISPOZITIA 129/16.07.2025 CONSTITUIREA COMISIEI PENTRU EXERCITAREA CONTROLULUI PRIVIND RESPECTATEA DISCIPLINEI IN CONSTRUCTII
DISPOZITIA 130/21.07.2025 ANULAREA CONCURSULUI CU PROBA SCRISA IN DATA DE 21.07.2025
DISPOZITIA 131/25.07.2025 FUNCTIONAR PUBLIC ASISTENTA SOCIALA
Dispozitia 132/25.07.2025convocarea cl drguseni in sedinta ordinara in data de 30.07.2026
DISPOZITIA 133/28.07.2025 CONSTITUIREA UNITATII DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI
DISPOZITIA 134/28.07.2025 MODIFICAREA CUANTUMULUI DREPTULUI LA VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE
DISPOZITIA 135/28.07.2025 MODIFICARE VMI SI MENTINERE VMI
DISPOZITIA 136/28.07.2025 INCETARE VMI
DISPOZITIA 144/05.08.2025 CONSTRUIREA UNEI CENTRALE ELECTRICE FOTOVOLTAICE
DISPOZITIA 145/07.08.2025 PRIVIND EXERCITATEA CU CARACTER TEMPORAR  FUNCTIA PUBLICA DE SECRETAR GENERAL AL COMUNEI DRAGUSENI,JUDETUL BOTOSANI DL.HUIALA DUMITRU,FUNCTIONAR PUBLIC DI CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI
DISPOZITIA 146/06.08.2025 PRIVIND STABILIRA PROCENTULUI DE MAJORARE SALARIALA ACORDAT PERSONALULUI PENTRU ACTIVITATEA PTRESTATA IN PROIECTE FINALE PRIN PROGRAMUL INCLUZIUNE SOCIALA A PERSOANELOR VARSNICE VULNERABILE DI COMUNA DRAGUSENI.
DISPOZITIA 147/18.08.2025. CONVOCAREA CL DRAGUSENI IN SEDINTA ORDINARA DE INDATA PENTRU DATA DE 25.08.2025 ORA 09.
Dispozitia 176/14.10.2025 Secinta ordinara in data de 27.10.2025